Marius Avram îl critică pe Nicușor Bancu, după gestul violent de la Universitatea Craiova – Sepsi: „A fost chiar în fața arbitrului asistent, a fratelui meu!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

  • Publicat:

Marius Avram, fostul arbitru FIFA și specialistul ProSport în arbitraj, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a analizat gestul violent al lui Nicușor Bancu, căpitanul în vârstă de 29 de ani al Universității Craiova, în meciul cu Sepsi Sfântu Gheorghe.

Partida dintre Universitatea Craiova și Sepsi Sfântu Gheorghe s-a disputat joi seară, în cadrul returului semifinalelor Cupei României, iar covăsnenii au învins cu scorul de 1-0, datorită golului marcat de către Ștefănescu, în minutul 66, și s-au calificat în finală, după ce în tur au câștigat cu scorul de 2-1.

În minutul 86, Nicușor Bancu l-a lovit pe Stefan Ashkovski cu capul în piept, precum Zinedine Zidane pe Marco Materazzi, în anul 2006.

Marius Avram îl critică pe Nicușor Bancu, după gestul violent de la Universitatea Craiova – Sepsi

Marius Avram condamnă gestul lui Nicușor Bancu, dar și cel ce a urmat, când și-a lovit cu mingea adversarul, chiar sub ochii fratelui fostului arbitru FIFA.

„Un meci după care, din păcate, rămânem cu această imagine negativă a acelei situații care s-a întâmplat cu căpitanul echipei, cu Bancu, chiar în fața arbitrului asistent, a fratelui meu. El era la linie. I-am văzut și fața, era uimit, șocat, nu îi venea să creadă ce se întâmplă. Să se întâmple așa ceva… eu nu țin minte ca un jucător să lovească un adversar…

Eu nu aș condamna neapărat atât de mult acea lovitură, se mai întâmplă pe teren, jucătorii se mai enervează, se mai lovesc. Ok, nu e în regulă, dar gestul pe care l-a făcut ulterior, aruncând mingea în capul adversarului care era căzut la pământ, mai degrabă acela este, după părerea mea, de condamnat mai mult decât lovirea inițială în sine. Păcat că rămânem cu această imagine. Este o frustrare, o supărare a lui, era destul de târziu în meci, minutul 80 și ceva și s-a simțit frustrat”, a spus Marius Avram, la ProSport Live.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Spaniolii îi transmit un mesaj direct lui Andrei Rațiu: „Nu există o șansă mai bună!”
Spaniolii îi transmit un mesaj direct lui Andrei Rațiu: „Nu există o șansă mai bună!”
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Se joacă! Buzău - FCSB a fost în pericol: s-a discutat şi varianta ca meciul să fie amânat | FOTO
Se joacă! Buzău - FCSB a fost în pericol: s-a discutat şi varianta ca meciul să fie amânat | FOTO
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
S-a stins cea mai iubită actriță. A fost găsită moartă în propria casă
S-a stins cea mai iubită actriță. A fost găsită moartă în propria casă
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×